4 Martie

Țin minte de parcă a fost ieri: primul lucru pe care l-am sesizat a fost un clinchet deranjant a cărui origine nu mi-o puteam explica. Stăteam în pat și citeam o carte al cărui titlu nu mi-l mai amintesc, dar presupun că era o carte din colecția Istoria artei a editurii Meridiane, poate chiar Grecia în timpul lui Pericle, aceea în două volume. Camera în care dormeam când mergeam acasă în vacanțe era camera cea mare, sufrageria. Patul, o canapea extensibilă, se afla cam la jumătatea peretelui, între o sobă și o vitrină cu geamuri. În vitrină se aflau farfurii, pahare, cești, mă rog, vesela cea bună. Soba era într-un colț al încăperii. În mijlocul camerei era o masa mare, tot extensibilă, iar în jurul mesei șase scaune capitonate, vișinii. În tavan era o lustră cu trei brațe; de fiecare dintre brațe atârnau în jurul becurilor o sumedenie de prisme de sticlă lungi de un deget, fixate cu agrafe în capătul de sus. Pe jos era parchet de fag, auriu și ceruit. Din cameră se deschideau trei uși: o ușă dădea într-un dormitor care nu avea ieșire afară; o a doua ușă dădea într-un antreu din care se ieșea afară prin intrarea principală a casei, intrare care era nefolosită și închisă permanent cu cheia; cea de a treia ușă dădea în dormitorul părinților, care comunica afară printr-o altă cămăruță tampon, un fel de debara, locul unde se afla frigiderul și un dulap de bucătarie, plin cu conserve. Din această cămăruță se ieșea afară, dar nu direct în curte, ci într-o terasă semi-închisă, sub care se afla o pivniță, un beci zidit. Din terasa aceasta se ieșea ăn curtea pavatp cu bolovani coborând o mică scară de beton cu două trepte. Dincolo de pavajul cu bolovani era o gradină de legume proaspăt săpată și însămânțată cu arpagic și salată verde. Deci calea de acces afară din cameră consta într-un traseu în forma de S, pe parcursul căruia se aflau două camere, trei uși, o terasă betonată, o portiță de lemn și două trepte de beton.

Eram acasă la Dumitrești deși nu eram în vacanță, acesta e un lucru remarcabil și semnificativ. Nu veneam de regulă acasă de la București decât în vacanțe. Dar ce căutam acasă dacă nu era vacanță? Nu-mi dau seama. A fost o vizită neanunțată, tata nu făcuse focul în sobă din timp, era cam rece, așa că m-am băgat sub plapumă cu o carte în mână. Pleoapele mi se închideau, rândurile începuseră să-mi danseze în fața ochilor. Și deodată acel clinchet deranjant. Lustra? Da, lustra. Ce e cu lustra? Nu știu ce a apucat-o, ar face bine să înceteze. Dar nu încetează, dimpotrivă încep și paharele și farfuriile să se scandalizeze. Și patul să se miște în sus și-n jos, la stânga și la dreapta. Grecia lui Pericle îmi cade jos din mână în timp ce mă arunc orbește către ușă. Podeaua parcă nu mai e la locul ei, dansează. Dibuiesc drumul prin întuneric (s-a stins lumina) și intru în camera părinților. Nu e nimeni în cameră. Ocolesc patul, cu mâinile întinse în față, fac dreapta, găsesc cealaltă ușă, intru în debara, fac scurt o întoarcere la stânga și apuc mânerul ușii care dă afara. Clanța se zbate sălbatic în mâna mea, borcanele de gem și de zacuscă se ciocnesc între ele cu zgomot. Reușesc să ies afară. Cimentul rece sub tălpile goale pulsează ca membrana unei tobe mari. Sar peste balustrade și portiță (nu mai nimeresc să deschid portița închisă cu zăvor) și cad direct pe bolovani. Dintr-un salt aterizez direct în brazda cu ceapă și mă ghemuiesc la pamant, în timp ce țigle și cărămizi de la coșurile de fum se prăbușesc cu zgomot surd.

Cât să fi durat din clipa în care am auzit clinchetul lustrei până când m-am ghemuit în brazdă? Habarn-am, probabil vreo 10-15 secunde, dar mi s-a părut o lungă epopee. Nici un moment nu am fost conștient de ce se întâmplă. Abia acolo, în țărână, cât am stat până s-a făcut liniște, am început să-mi vin în fire și să înțeleg prin ce treceam. După câteva zeci de minute, oamenii au început să apară pe la garduri, au ieșit pe strada și s-au adunat în centrul satului, ca să afle unul de la altul ce li s-a întâmplat.

A fost primul cutremur pe care l-am trăit, și deși a fost și cel mai puternic, n-am știut ce este frica. A fost o experiență complet nouă și neașteptată. După aceea, când au fost alte cutremure prin anii ’80, lucrurile n-au mai stat deloc așa. Un cutremur e un lucru serios, rapid și energic, în care nu prea avem multe portițe de scapare.

Decât purtarea de grija a Celui de Sus.

Comentarii facebook

S-ar putea să-ți placă și