Aristide Demetriad – Actorul uitat al Dumitrestilor

Despre Aristide demetriad am mai scris si cu alte ocazii, aici pe site sau in cartea DUMITRESTII DE IERI, editia 2016. Ceea ce vreau sa subliniez aici este descrierea unei vizite facute la Dumitresti de catre marele actor  in aprilie 1923 si primirea facuta de catre dumitresteni, vizita descrisa de catre alt mare dumitrestean, Al. Tatulescu.

Un oaspete

Sărbătorile Paştilor au fost înnecate într-un val de zăpadă, de ploaie şi de frig… destul ca să producă o apăsare asupra sufletelor peste care domneşte amintirea şi obişnuinţa unei sărbători de primăvară cu ramuri verzi, cu flori albe, cu soare,…  cu un parfum patriarhal. Dar, « puterea lui Dumnezeu este mare »… şi-n două zile totul capătă un nou aspect : soare mult… cârduri de cocori în unghiu, cu cântecul lor ce-ţi povesteşte de alte zări îndepărtate şi, în sfârşit, rândunelele. În ciripiri dese şi vioaie ca şi zborul lor, ele îţi spun în sclipirea razelor de soare că primăvara a sosit ! …Un oaspete ! ca şi rândunica de acum un an, care vine să-şi vadă cuibul în care s-a născut, aşa vine şi el . De două zile, în fundul văilor noastre de munte, s-a ascuns marele artist dramatic Aristide Demetriad. Un prilej fericit ni-l aduce… În trapul puternic al cailor se apropie de plaiurile noastre. Amintiri depărtate fac să-i vibreze sufletul său fin… . odinioară, un copil, cu ochi adânci, blânzi şi expresivi, alerga pe dealurile smălţuite cu flori ale Poieniţei, sau cuprins de un dor de neînţeles, îşi adâncea ochii în nesfârşitul zărilor albastre… pădurea îşi şoptea aceeaşi eternă şi tainică poveste… şi sufletul lui îmbătat de vrajă şi uitare , mesteca cine ştie ce gânduri… Copil de şcoală, popa Toma e cel ce-l îndrumează în minunata ştiinţă a slovelor- vacanţele de la gimnaziu şi le petrece tot aici… anii trec şi copilandrul devine flăcău şi flăcăul pleacă…

În jurul unei mese comune, dumitreştenii salută în cuvinte izvorâte din suflet pe marele fiu al plaiurilor noastre. E ovaţionat. Mişcat, se ridică… « Sunt peste treizeci de ani de când vocaţia a făcut să mă îndepărtez de aceste locuri, pe care mi-am petrecut frumoasele zile ale

copilăriei. De atunci n-am lăsat să-mi scape niciun prilej de a veni în mijlocul d-voastră. V-am apreciat întotdeauna dragostea ce o nutriţi pentru mine şi am învăţat să vă iubesc atât de mult !… » Cu ochii umezi,- plânge cu lacrimi adevărate marele artist,- înduioşând pe toţi cei din jur, gându-i aleargă fără voie la Peer Gint al lui Ibsen… Iar şirul amintirilor curge, şi cu ele sufletele noastre, străbătute de fluidul ce izvorăşte din vocea plină de melancolie a maestrului, se înduioşează şi mai mult. E acelaşi glas care ne amuţeşte raţiunea , stând cu ochii ficşi la rampă din fundul unui stal, e glasul lui Hamlet, al doctorului Tokeramo, ori al lui Ruy-Blas… Şi când cortina se lasă , te intrebi : cine a fost pe scenă, doctorul Tokeramo sau Demetriad ? A fost Tokeramo şi totuşi… a fost Demetriad. Durerea nu-şi găseşte o expresie mai puternică decât aceea pe care i-o dă el … Privirea-i pluteşte fără ţintă,- atâtor eroi le-a dat viaţă dintr-a lui ,- arta-i universală ca şi Dumnezeu, şi totuşi marele Demetriad vine la Dumitreştii copilăriei ; poate că în sufletu-i s-a răsfrânt o părticică măcar din pitorescul plaiurilor noastre, din adâncimea văilor de aici, din nostalgia ce ţi-o inspiră întreg ţinutul, – se simte ROMÂN ! În anul 1930, Aristide Demetriade se stinge din viaţă lăsând în urma sa un gol, cinematografia pierzând pe unul din pionierii săi de seamă.

Un articol de Marian Galoiu

Comentarii facebook

You May Also Like