Aurul negru de la Dealu Sarii

Înaintam cu mașina pe drumul abrupt, printre brazii ce se înșirau de o parte și de alta cu cetina verde atârnând până la pământ. După câteva sute de metri, Poiana Negari s-a arătat în fața noastră cu scena pe care au răsunat de atâtea ori tradițiile acestor locuri, tradiții pe cale de dispariție.
Primele case s-au arătat dezvăluindu-ne satul Dealul Sării, unul dintre cele mai bogate sate ale comunei Jitia. Suntem aici, în căutarea aurului negru, a puțurilor de petrol, puțuri săpate cu cu peste un veac și jumătate în urmă.
Poate cei tineri nu mai știu, dar bătrânii de altădată foloseau țițeiul în diferite scopuri, de la ungerea osiilor la
căruțe, până la îmbibarea șindrilei ce acoperea cândva casele din zonă pentru a împiedica putrezirea acesteia.
Au trecut anii și oamenii nu mai folosesc această materie primă ce i-a îmbogățit pe unii cu mult timp în urmă. Și
puțurile săpate atunci cu atâta trudă s-au colmatat și astupat în mare parte, de ele amintindu-ne Almanahul Râmnicului apărut în anul 1933.
Iată ce ne amintește acest almanah despre bogăția acestei zone, atât de sărace acum: ”Din rupturile de deal, unde se poate observa bine stratificațiunea, curge în multe locuri păcură, așa că se poate deduce ușor imensa bogăție a acestui aniclinal petrolifer.
În Țigănie, peste gârlă de reședința comunei Jitia, se pot observa, mai ales pe timp de secetă, eflorescențe de păcură. După ploi, aici se formează băltoace cu exalațiuni hidrocarbulare.
Pe Valea Rea se găsesc de asemenea numeroase puțuri petrolifere, același sistem primitiv, în stare de părăsire , cu o adâncime de circa 35 metri.
Multe dintre aceste puțuri au și astăzi păcură. Ele datează cam de pe la 1835. Aici, exploatatorii de pe atunci, au dat de o calitate de țiței din cel mai bun, pe care însă nu-l puteau întrebuința pentru uzul lor deoarece ei căutau numai păcură de uns carele. Atunci ei au recurs la un mijloc primitiv de a obține păcură din acest
țiței. Au săpat gropi unde turnau țițeiul din puțuri și-i dădeau foc , lăsându-l să ardă până își găsea consistența trebuincioasă.
Pe platoul Dealul Sării, un locuitor din partea locului a exploatat , timp de șapte ani, un puț din acesta acum câteva decenii, puț care dădea un debit de păcură așa de mare, din care se extrăgea în mod primitiv petrolul cu care îndestula câteva județe. Acest platou a fost cesionat de către locuitori pe la începutul secolului XX unei asociații compusa din G. Lupescu, G. Săulescu și O.H. Opriș, care au instalat două sonde de mână.
În apropierea acestor sonde, la punctul numit Vâltoarea, situat în Valea Rea, s-a petrecut pentru prima oară, pe la 1850, un fenomen extraordinar în acea vreme.

Mai mulți moldoveni, întovărășiți cu un român din Mehedinți, anume Prodan, căutând aici păcură groasă, au dat
numai peste țiței. Moldovenii, mâhniți de aceasta , s-au desfăcut de tovărășie. Prodan, mai întreprinzător, a continuat să lucreze singur înainte. Și, pe când săpa un puț, la o adâncime de 17 metri, se produce o puternică bubuitură, după care a început o puternică erupție de țiței.
După moartea lui Prodan, țițeiul din acest puț a continuat să se reverse, în mare cantitate, fiind estimat la un vagon pe zi. În cele din urmă, nemaiavând cine să-l exploateze, puțul s-a împotmolit.”
Pe platoul unde cândva au existat cele două sonde ne așteaptă moș Păun care, la cei optzeci și doi de ani, ne va duce
la unul din puțurile de petrol ce a rezistat intemperiilor, puț uitat atât amar de vreme.
Coborâm pe drumeagul de la marginea satului, pășind cu atenție pe pământul ce a început să se dezghețe sub razele soarelui de început de februarie.
Moș Păun se mișcă cu greutate pe drumul în pantă, rămânând în urma noastră, mai tineri și mai nerăbdători să descoperim ceva nou.
Undeva în vale, în dreapta noastră, o casă părăsită stă să se prăbușească în ruine. Este casa lui Pică. După moartea acestuia casa a rămas în paragină, copiii nemaiîntorcându-se să locuiească aici. Peste câțiva ani se va mai cunoaște doar locul, așa cum s-a întâmplat în alte zeci sau sute de cazuri asemănătoare.
Ajungem în vale. Rupturi de teren la tot pasul. Cercetăm în apropierea pârâului făcându-ne loc printre marăcinii ce au început să împânzească locul. Un miros puternic de hidrocarburi se face simțit în jur. Căutăm cu atenție locul unde s-ar fi putut afla acel puț săpat cu peste un secol în urmă.
După câteva minute de căutări, în spatele unui pâlc de carpeni tineri, în malul unui pârâu, s-a arătat ceea ce cătutam. Puțul de petrol.
Plin ochi cu o materie vâscoasă, amestecată cu frunze și pământ, puțul bolborosea emanând gaze și dând impresia că fierbe. Pereții puțului sunt îngrădiți cu nuiele împletite impregnate cu țiței. Așa au rezistat trecerii timpului peste un veac și cine știe cât va mai rezista.
Din cele scrise în almanah, ar trebui să aibă peste treizeci de metri adâncime. Cât efort au depus acei oameni pentru a săpa cu mijloace primitive acest puț, numai ei știu.
Oare pe câți oameni a îmbogățit acest izvor de-alungul vremii? Câte mii de butoaie pline cu petrol au luat drumul Râmnicului pentru a fi valorificat? Numai cei ce au trăit atunci știu.
Ne poveștește moș Păun că a aflat și el încă de pe vremea când era copil că era unul, aici în sat, care distila petrolul cu mijloace primitive, obținând gaz de lampă pe care il vindea la târg.
Cu toate că puțul se afla la cateva sute de metri de casă, lui nu i-a trebuit niciodată materia neagră. Ce să facă cu el? Pentru foc a avut lemne. Din belșug. Petrolul l-a lăsat pământului.
Soția ne povestește despre o întâmplare de demult. S-a întâmplat la Vâltoare, pe Valea Rea. Acolo unde pe la 1840 erupsese un puț de petrol. După o sută de ani, zona încă mai fierbea, când o vacă s-a împotmolit în balta plină cu păcură. Au sărit oamenii din sat și cu eforturi mari au reușit să o scoată din materia vâscoasă și lipicioasă. Cu funiile au scos-o. Astăzi nu știm dacă mai fierbe petrolul acolo. N-am ajuns încă, dar sigur vom ajunge. Și dacă mai există ceva sigur vom scrie să rămână drept aminire generațiilor viitoare. Să nu uite că pe aceste plaiuri am avut și încă avem multe bogății despre care nu mai știe multă lume.

Comentarii facebook

You May Also Like