In cartea Dumitrestii de ieri tiparita in anul 2011 aparea acest articol despre patronul cantinei de la fabrica de cherestea din Chiojdeni(Podul Dumitrestilor) Nicolae Poteceanu. In carte a fost folosita aceasta poza a unui Jeton Poteceanu preluata de pe www.okazii.ro fara acordul proprietarului la acea data. Azi, 11.02.2021 a obtinut acordul de a folosi aceasta fotografie si autorul cartii isi cere scuze pentru prejudiciile create prin folosirea ei in carte. Tot odata autorul Marian Galoiu multumeste pentru intelegere proprietarului jetonului a carui poza a aparut in carte in acest fel ajutand la scoaterea la suprafata a unei parti din istoria locala.
Spre sfârșitul acestei toamne mi-a picat în mână o fotografie de la începutul secolului, fotografie ce ne arată imaginea persoanelor importante din vechiul Plai al Râmnicului. Cunoscut ca un târg liniștit în plină dezvoltare, Dumitreștii au atras la început de secol douăzeci investitori străini dar și români, investitori ce spre deosebire de cei de azi mai lăsau și câte ceva în urma lor. Așa s-a construit Monumentul Eroilor în anul 19
09- 1910, primul pod de lemn peste Râmnic în 1913 când o parte din lemnul folosit a fost donat de proprietarii de la Fabrica de cherestea de la Chiojdeni, calea ferată Râmnicul Sărat -Chiojdeni- Motnău- Nereju în anii 1909 -1910 și multe altele.
Personajele din fotografie, desprise parcă dintr-o piesă de Caragiale, ne înfățișează pe Administratorul Plasei Dumitrești din acea vreme , Nae Constantinescu, și pe proprietarul cantinei de la Fabrica de Cherestea din Chiojdeni, Nicolae Poteceanu
Apariție episodică în istoria dumitreșteană, Nicolae Poteceanu s-a remarcat prin balurile organizate la cantina sa între 1910 și 1917 când numele lui apare pentru ultima oară pe o ilustrată ce prezintă portul popular din Chiojdeni.
De asemenea, ca orice mare proprietar din acele vremuri, după modelul fraților Rosenberg de la începutul secolului și a proprietarilor fabricii, Grimm și Dorfell, Poteceanu a scos și o emisiune de jetoane din alama ce înlocuiau banii și care erau folositi de către cei ce lucrau la cantină probabil.
Venirea războiului și distrugerea fabricii și a căii ferate a însemnat pentru Poteceanu începutul declinului ca proprietar de cantină. Ce s-a întâmplat după primul război mondial rămâne un mister, cantinele fiind lăsate în paragină după cum ne informează și George Tătulescu în Analele Râmnicului în anul 1924.
“Pe câmpul din capătul din dreapta se ridică stingher din mijlocul gaterelor arse de foc și rugină, hornul de fier, rămășiță de prisos a fabricii de cherestea, căreia „aliații” noștri ruși i-au dat foc în iarna anului 1916. Șine de fier, piese izolate împestrișează locul. Cantina, loc de petrecere, care în mintea multor râmniceni mai trăiește și astăzi, e în ruină; casele micii colonii germane merg tot mai mult către declin, iar colonia tinde și ea să dispară completamente, prin același proces de asimilație atât de caracteristic neamului românesc.”
