Lumea se află într-o continuă schimbare, nimic din ziua azi nemaiamintind de ce a fost în urmă cu zeci de ani. Urmele trecutului dispar an de an atât din peisajul vizual cât şi din memoria oamenilor, rămânând doar uitarea .
Am avut ocazia să merg de curând pana la Tinoasa, străbătând cu mașina drumul plin de bolovani și lăsând în urmă nori de praf ce se așezau pe vegetația din jur.
M-a cuprins dezolarea. Nu mai fusesem pe aici de vreo trei ani, dar acum parcă era și mai dezolant. Numarul caselor aflate în paragină a crescut simțitor. Oamenii mor, în urma lor lăsând casele pustii ce încet, încet se prăbușesc redând naturii locurile ce odinioară erau pline de viață și îngrijire.
Oare câți locuitori mai trăiesc în aceste sate? Câți vor mai fi peste un deceniu sau două? Cândva regiunea era prosperă, cu șanse mari la un viitor mai bun. Acum doar ruine.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Râmnicul al județului Râmnicu Sărat și avea în compunere satele Dumitreștii de Jos, Dumitreștii de Sus, Blidari, Poenița, Lăstuni, Biceștii de Sus și Biceștii de Jos, având în total 2681 de locuitori.
Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în plasa Dumitrești a aceluiași județ, cu o populație de 4050 de locuitori în satele Biceștii de Jos, Blidarele, Dumitreștii de Jos, Dumitreștii de Sus, Lăstuni, Motnău și Poenița. În 1931, se consemnează apariția satului Tinoasa.
Mai târziu se înființeaza comuna Poenița, cu mari șanse de dezvoltare. Se construiesc scoli la Poenița și Lăstuni, precum și cămine culturale.
Prin DECRETUL nr. 799 din 17 decembrie 1964 privind schimbarea denumirii unor localitati satul Strîmba devine Valea Mică, în componența comunei Poenița.
Prin Hotărârea nr. 1122/1968 pentru delimitarea administrativ-teritorială a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vrancea, comuna Poenița se desființeaza și satele componente revin la comuna Dumitrești.
După 1989, locuitorii acestor sate au avut șansa de a-și reînființa comuna, ceea ce ar fi dat un nou avant dezvoltării zonei. Dar nu s-a întâmplat așa. Locuitorii nu au dorit să se autogospodărească într-o localitate a lor, cu instituții, scoli și sanse de dezvoltare infinit mai multe, precum comunele Popești sau Obrejița. Stând de vorbă cu un localnic, în urmă cu câțiva ani, mi-a răspuns la întrebarea de ce nu au dorit sa-și reînființeze comuna pentru se se putea dezvolta mai usor. Răspunsul a fost unul dur: „Reînființarea comunei ar fi însemnat autorități publice în sat, primărie, poliție etc. Aceste autorități ar fi împiedicat pe mulți oameni din zonă să exploateze lemne fara acte, să mearga cu mașinile fără permis, în stare de ebrietate și alte asemenea fapte certate cu legea”.
Și iată ca, datorită lăcomiei și inconștienței celor care s-au gândit doar la mici câștiguri atunci, aceste sate sunt acum pe cale de dispariție. În afară de curent electric, telefonie mobilă și un drum prăfuit nu mai există nimic.
Școala de la Tinoasa, contruită după 1990, este părăsită. Căminul fără geamuri și fără gard stă să cadă. La Lăstuni Școala s-a desființat, clădirea degradându-se alarmant. Doar căminul cultural a fost renovat cat de cat, dar in curtea din față bălăriile sunt cât gardul, singura activitate fiind cate un bal pe an organizat de primărie.
La Poienița căminul este o ruină si un pericol pentru cei ce se aventurează prin apropierea zidurilor lui. Școala construită după anul 2000 mai adăpostește doar ciclul primar, mutat de la Lăstuni.
În rest, multe case în paragină. Livezi și fânețe neîngrijite și pline de mărăcini. Și ici colo câte un om bătrân ce-și mână vaca pe drum spre casă.
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Dumitrești se ridică la 4.602 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 5.278 de locuitori, în scadere alarmantă.
În anul 2018, în zonă au fost doar trei botezuri și opt înmormântări, conform declarațiilor părintelui Sorin Oancea
Lumea se află într-o continuă schimbare şi de multe ori dispar şi lucrurile bune, rămânând în urma lor doar amintirea. Nu peste mult timp, Tinoasa, Lăstuni, Poienița vor deveni amintire. Amintire în memoria celor ce încă mai ştiu că acolo, departe de lumea civilizată, își duc traiul ultimii locuitori ai acestor meleaguri, victime ale propriilor alegeri și a democrației noastre originale.
Fotografiile si textul- Marian Găloiu
