Școala de băieți

Construită în anul 1913, în vremea când administrator de plasă era căpitanul Nae Constantinescu şi primar Al. Georgescu, Şcoala Primară de Băieţi a constituit pentru Dumitreşti un centru cultural de o mare importanţă în perioada interbelică.
Dezvoltarea rapidă a comunei şi creşterea numărului populaţiei a impus ca pe lângă şcoala cu două săli de clasă ce exista pe locul actualului cămin cultural să se mai construiască o şcoală de tip urban, dupa cum specifică presa vremii, aceasta având patru săli de clasă, un hol şi o cancelarie.
Şcoala a fost construită pe un teren donat de Viţu Coşereanu, ginerele lui Arghir Manolescu cel care a condus destinele
Dumitreştilor ca primar în primul deceniu al secolului XX.
Planul după care a fost construită era unul tip, folosit la mai multe şcoli din ţară şi cunoscut sub numele de Şcoala tip Spiru Haret .
Acelaşi căpitan Constantinescu apare în presa vremii luptându-se pentru mobilarea acestui local alături de alţi oameni de seamă din comună .
În acelaşi an când a fost construită şi anume 1913, sub atenta grijă a căpitanului Constantinescu, şcoala a fost înzestrată cu o fântână de apă pentru nevoile elevilor. Această fântână este singurul lucru ce mai aminteşte despre şcoală astăzi când, din păcate, nu mai există.
Presa vremii nu a fost deloc zgârcită în a scrie despre activităţile desfăşurate la Dumitreşti cu privire la această şcoală. În data de 16 aprilie 1913, a fost organizată o frumoasă serbare pentru achiziţionarea mobilierului necesar desfaşurării actului didactic. Iată cum evoca presa vremii această serbare din Dumitreşti :
Pentru mărirea fondului mobilierului necesar noii şcoale, un comitet compus din d-nii. Al. Zamfirescu, proprietar, căpitan N. Constantinescu, administrator de plasă, Al. Georgescu, primar, Ioan Dumitrescu şi Dumitru Dumitrescu, învăţători şi preotul Gh. M. Popescu, a organizat o frumoasă serbare şcolară, urmată de dans, în seara de 15 aprilie.
S-au recitat frumos de elevii şi elevele şcoalei, poezii, dialoguri şi s-a interpretat piesa teatrală „Cămătarii”. Între timpuri excelentul cor format din mai mulţi elevi şi eleve normaliste, cu concursul câtorva învăţători şi sub conducerea preotului GH. M Popescu, au cântat diferite cântece.
Finalul a fost format prin câteva cântece executate de mult apreciatul învăţător Iordache Neogescu din gură şi din mandolină, iar D-l învăţător Ilie Georgescu din Ogretin- Prahova, a vorbit despre însemnătatea serbării şi naţionalism.
Printre participanţi au fost remarcaţi D-na şi D-l Dr. I. Harbuz (medicul de la spitalul Carol I din Dumitreşti), d-na şi d-l Alex. Anghelescu – şeful poştei, preotul Gh. M. Popescu cu soţia, d-na A. Tătulescu, d-l Gh. Dănulescu cu soţia, d-l Nae Verulescu(fost primar la Dumitreşti) cu soţia, d-na Alex. A. Georgescu, d-na şi d-l Luca Dobrescu, Grigorescu, Iordache Negoescu, Ştef. Chiriţescu, d-rele M. Tătulescu, Marioara Dobrescu, d-l căpitan N. Constantinescu, Gh. Velicu, Al. Tătulescu, Dicu L. Dobrescu (Celebrul folclorist dumitreştean de mai târziu. n.a.) Francisco Papagni, etc.
Şi câţiva ani mai târziu, oamenii de frunte din comună, s-au preocupat de destinele şcolii încercând să aducă îmbunătăţiri prin achiziţionarea de mobilier şi materiale didactice.
În data de 20 iulie 1916, Comitetul Permanent din Dumitreşti, a organizat un frumos bal pentru aducerea de îmbunătăţiri şcolii din comună în fruntea căreia se află Alexandru Zamfirescu .
În timpul ocupaţiei germane, între decembrie 1916 şi octombrie 1918, şcoala nu a mai funcţionat în această cladire, ea fiind folosită de nemţi. După plecarea germanilor, localul şi-a redobândit vechea destinaţie, în 1919 devenind „Şcoala de băieţi”, fetele fiind mutate în clădirea cu două săli de clasă construită în anul 1892.
O perioadă şcoala a purtat numele lui Dumitru Dumitrescu, învăţătorul venit la Dumitreşti în anul 1912 şi care a murit eroic în luptele din iulie 1917 de pe muntele Cireşoaia.
În anul 1920, dirigintele şcolii de băieţi era Dl. G. Georgescu când, cu ocazia unei serbări de strâgerere de fonduri în vederea ridicării unui monument marelui poet şi prozator Alexandru Vlahuţă, a ţinut o cuvântare . Acesta a fost mulţi ani directorul şcolii fiind o perioadă şi revizor şcolar. Spre sfârşitul perioadei interbelice era cunoscut ca o fire blândă şi interesat mai mult de politică decât de şcoală.
Dacă la clasa învăţătorului George Dumitrescu nici un copil nu îndrăznea măcar să strănute, la Ghica Georgescu elevii îşi cam făceau de cap, ceea ce nu era pe placul colegilor lui. Din spusele unei eleve a lui George Dumitrescu reiese că acesta, când vedea debandada de la clasa lui Georgescu, băga capul pe uşă şi zicea cu glas apăsat accentuând fiecare silabă: „Ce faceti, mă, măgarilor!” .
Printre învăţătorii care au predat la această şcoală pot fi amintiţi Aurelia Dobrescu, Alexandru Dănulescu, Mişu Dumitrescu – fiul lui Dumitru Dumitrescu, cel decedat pe front în 1917 – şi alţii.
Şcoala a funcţionat în această clădire neîncetat până în anul 1974 când a fost mutată în noua clădire a liceului, aici rămânând doar gradiniţa până la începutul anilor 1990. În celelalte încăperi ale localului a funcţionat după 1975 Cooperativa „Sporul” din Focşani cu o secţie de prelucrare a azbestului. Lucrările de amplasare a sistemului de ventilaţie au slăbit şi mai tare pereţii clădirii şi aşa subrezi din cauza cutremurelor din 1940 şi 1977.
În primii ani după revoluţia din 1989 şi această cooperativă şi-a închis porţile, clădirea rămânând în paragină. Timp de aproape un deceniu clădirea a constituit sursă de materiale pentru dumitreştenii curajoşi care au început prin a fura mai întâi sobele de teracotă, apoi instalaţia electrică şi geamurile. Dacă în urmă cu aproape o sută de ani, dumitreştenii au donat bani pentru construcţia ei, acum, din „spirit patriotic”, urmaşii celor ce au facut acest gest au distrus fără milă o parte din istoria locală. După anul 2000 vechea şcoală a fost demolată fără a se face un inventar al materialelor rezultate. O parte din materialele rezultate din demolare au fost folosite la construcţia a două şcoli mai mici în Găloieşti şi Trestia, iar altele au ajuns prin curţile unor oameni din localitate.
Azi, pe locul fostei şcoli, se ridică noua primărie, cladire intrată în conservare din lipsa fondurilor, fără a se şti data certă când va fi terminată, cu toate că se merita ca acest loc să revină şcolii căreia îi fusese donat. Doar fântâna este singurul lucru ce mai aminteşte de perioada în care fosta şcoală făcea din Dumitreşti un târg boem în plină expansiune, ceea ce îl deosebea de toate comunele de pe Valea Râmnicului.

Comentarii facebook

You May Also Like