Zidurile Uriașilor

Cunoscută pentru sălbăticia peisajelor încă din cele mai vechi timpuri, Valea Râmnicului nu încetează să ne surprindă prin formele de relief sculptate în roca ce străpunge scoarța terestră prin locuri unde nu te aștepți.

Undeva, în pădurile Jitiei, la poalele Dealului Roșu, călătorul poate observa cum albia Râmnicului se îngustează foarte mult, iar pe partea dreaptă a râului un zid de piatră, parcă cioplit de mână omenească, își scaldă baza în apele învolburate și tulburi.

Puține persoane știu că acest zid se prelungește de o parte și de alta a Râmnicului, pe kilometri întregi, ascuns din loc în loc sub solul afânat al pădurii sau, ridicându-se semeț printre copacii seculari întocmai ca zidul de apărare al unei cetăți medievale.

Aceste ziduri naturale de la Dealul Roșu au constituit un adevărat scut pentru soldații români în timpul primei conflagrații mondiale în bătălia ce a primit sugestiv numele de „Bătălia de Crăciun”.

În lucrarea „Istoria razboiului pentru intregirea Romaniei : 1916-1919” [1], Constantin Kirițescu amintește cum în ziua de Crăciun 1916, trupele din Divizia Zamurskaia părăsesc zona iar nemții din Corpul Alpin Bavarez au ocupat Dealul Sării, Vintileasca și între Râmnice ( Jitia de Sus). Din cauza plecării neanunțate a rușilor, românii au trebuit să se retragă spre Dumitrești, cu mari pierderi, însă nu înainte de a opune o rezistență înverșunată.

O companie  din Regimentul 22 a ocupat poziții pe Dealul Roșu și, la adăpostul acestui zid natural, soldații români au luptat vitejește fără să dea un pas înapoi, iar după ce cartușele s-au terminat au continuat lupta la baionetă până ce toți, împreună cu comandantul lor, au fost uciși.

Au trecut anii și urmele acestei bătălii au fost șterse de către intemperiile naturii, azi nimic nemaiamintind că aici, la Zidurile Uriașilor, zeci de eroi și-au dat viața pentru reîntregirea patriei.

Neobservat de cele mai multe ori de către cei ce trec prin zonă, acest zid ascunde în spatele său o poveste foarte veche, poveste de care puțini își mai amintesc.

În “Analele Râmnicului” din anul 1923, George Tătulescu ne dezvăluie povestea acestor ziduri, poveste pe care o redau aici fără adăugiri și modificări:

Niște stânci ieșite din munte, drepte ca niște ziduri, de o regularitate perfectă, își atrag atenția. Construcțiunea lor a stârnit curiozitatea poporului, dar totodată și imaginația lui. … Cică odinioară – așa începe legenda – în vremuri neștiute, pe pământ nu erau oameni ca cei de astăzi, ci uriași, care aveau alt chip și putere nemăsurată. Și ajungând ei din ce în ce mai puternici, au vrut să-l înfrunte pe Dumnezeu. S-au strâns toți din partea locului și-au pus rămășag că, până or cânta cocoșii de ziuă, ei au să mute albia Râmnicului pe Slănic. Și numai ce au început a căra la stânci și la pământ, bărbați, femei și copii, și-au pornit apele să se umfle și mai gata să treacă peste munte. Dar tocmai când mai aveau puțin, a răsunat cântecul cocoșului și cică odată s-au rupt zăgazurile și i-au înecat pe toți… Iar de atunci le-a rămas numele acestor stânci „Zidurile Uriașilor”. Te uiți la ele și o sumă de gânduri își năpădesc mintea: tu care ai umblat pe la școli, ai învățat că aceste transformări ale coajei pământului sunt datorate altor cauze – și acestea sunt cele adevărate – dar câtă poezie, câtă fantezie în aceste explicări primitive ale poporului!. Iată ceea ce sufletul modern, civilizat, nu poate să exprime…

Bogată imaginația oamenilor simpli din zonă în a găsi răspunsuri la întrebări despre diferitele  forme de relief apărute în trecutul  geologic al acestor meleaguri ce nu contenesc să ne uimească.


[1] Istoria războiului pentru întregirea Romaniei : 1916-1919 / Constantin Kiritescu  2 v. Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1989. ISBN: 73290048

Comentarii facebook

You May Also Like